Piatra Boagzei
Asa cum, uneori este indeajuns “doar” sa privesti - fara sa mergi mai departe… Tot asa, unele experiente - poti “doar” sa le… ReDai:
…………………………………………
- Sunteti romani p’aicea?
- Numa.
- Caut o cetate; tre sa fie pe Valea asta’n sus… pe dreapta.
- Acolo’i Kiatra Boagzi.
- O cetate nu’i?.. Batranii nu pomenesc nimic?
- Din Batrani stim de Kiatra Boagzi!.. Or mai vint domni ca Dvs - din Bucuresti ziceau ca’ s… Or adus aparate si le-o lasat o vreme la Piatra sa masoare ceva.
- ….’da… ce-i cu Piatra Boagzei ?
- Toti stim de ea. E o poveste lunga.
- Stau. Nu plec. Spuneti-mi-o.
- Aice traiau intr-o vreme Uriesi. De la pamantu meu in sus, spre Padure, tot era a’ Lor. Ei ne-or dat voie sa ne asezam aici. Au salas in Munte si Piatra Boagzi e ca o Poarta - de ies prin ea. O data in An, numa’ de Ei stiuta, se deschide. Atunci s’ aud cum Striga de rasuna toata Valea.
- Cum arata uriasii astia?
- Inca o data ca noi de mari,.. au femei - ele’ s mai spre un om zdravan de’al nost’… ‘da tot mari sunt ; sa’ nbraca in kiei de salbaticiuni; au arme strasnice de samana cu tzapinele; inauntru , in pesteri, lumineaza cu lampi de seu… si manca din oale de pamant.
- O fost careva Inauntru?
- Se spune c’o ‘ncercat un cioban mai curajos sa steie de veghe la Kiatra… Kiatra s-o deschis,.. I-o vazt!.. da’ de frica sa nu-l kiarda Uriesii, o fujit. I-o ramas prinsa’n kiatra: shuba si-un kicior - de’o ramas olog saracu’…
- Pai… si… ce mananca Uriasii ?
- Intr-o vreme mancau si oameni… Da’ intr-o buna zi, o zis o femeie de-a lor catra Ei: Nu vedeti ca unu de-a lor e cat un copkil de-al nost? Lasa-ti-i si pe ei sa hie. Or sa ne aduca mancare de pe campuri… D’atunci, Le tot ducem merinde si le lasam la Kiatra Boagzi.
- Si acum Le mai lasati?
- D’ apai cum ?!
- Putem sa mergem acum, acolo?
- O sa va duca copkii miei pana acolo…
…………………………………………
- No… acolo’i.
- Unde? Aia-i Piatra Boagzei ?
- Da, aia. Pana aici mergem noi. Mai departe nu!
- De ce?
- Ne ie frica.
- Pai… Spunea-ti cand urcam… Ca voi nu credeti in astea… Ca v-au spus la scoala ca-s povesti.
- Sunt povesti… Dar mama ne-o spus… Noi ne intoarcem!
- Multumesc. Ma duc io mai departe.
…………………………………………
Am fost mai departe. Am “cercetat” Piatra Boagzei dar fara sa am Ochii Celor din Vale…
M-am urcat pe Ea si mare mi-a fost bucuria sa gasesc ce cautam defapt - Cetatea.
Am stat o vreme in Kisc, pe Cetate… Imi aminteam de Ciobanul care ma invatase in Tataru’ sa “ascult brazii”… Imi zicea ca atunci cand nu-i tzipenie… si dintr-o data s’aude vantu’ n brazi… Ala-i Semn de la Morti.
De data asta… era Doar Liniste.
………………………………………..
- Am fost. Am Vazut-O. Va Multumesc.
- No… bine. Si ce-o sa faceti acuma?
- Am sa scriu despre locurile astea… si despre Piatra Boagzei.
- Au mai fost oameni mari p’aici… or zis si ei ca o sa scrie. Io n-am vazt nik pana acuma… si nici n-am auzit.
- Am zis ca scriu… Scriu!
-Dumnezau si Sfantu’ Soare sa ne vaza… si pazasca de tot Rau’. Te mai intorci p’aice?
- Mai!..
…………………………………………
Am plecat din Valea Mare - Covasna, dintre romani, cu inima grea. Era in Octombrie 2007.
Vlad Totoianu