Muntele este o scoala a prieteniei. Daca iti supravietuiesti… si rezisti tentatiei de a fi imbecil pentru o ultima data, Muntele este scoala pe care nu o banuiai… ca si Iubirea. Acolo sus, poti gresi de putine ori… ezitarile pot costa totul. Viata, acolo, se pierde din frica si prostie; acolo, Viata, se castiga prin camaraderie si curaj.

Am dat drumul catorva oameni, pana acum, pe munte… erau rataciti… desi drumul era clar. Oamenii se vad bine acolo sus… asa cum se vad bine atunci cand iubesc. Am avut ocazia sa vad barbati iesiti din fustele mamei si intrati rapid intre fustele nevestei (probabil - amanti mizerabili); femei “baiete” cu o vointa de fier - femei camarad. Fie in munte, fie in iubire - ai ocazia de a da mana unui Om, dincolo de sexul cromozomial… atat de inselator.

Sunt oameni care iubesc muntele sau marea… teoretic. Practic, apar in ultima vreme generatii care nu stiu sa iubeasca. Generatii de asfalt care se ReCreeaza in mall-uri. Cararile copilariei mele sunt inierbate acum. Singurii care mai umbla in familii pe munte sunt maghiarii… in Romania. Este firesc sa fie asa… adica sta in Firea oamenilor. Pana prin ‘60 mai vedeai si germani. Nu avem traditie de montaniarzi si camaraderia e tovarasie…

Nimic mai imbucurator decat un camarad bun care il stii cu tine chiar daca e departe. Nimic mai uman decat o mana intinsa care este prinsa fara ezitare.

“- Buna Ziua!

-Zaua Buna!.. Te-am vazt demult… Meri ca naluca… Nu ti-e urat?

-Nu. De cin’ sa-mi fie frica?

-Noua,.. doar de Cainii lu’ San’Chietru… de ies prin hude… Aia n-au frica!

-Uite… ia d’ aici…

-Ce-s astea?

-Nuci cu stafide… Sun’ bune.

-Multam!.. Esti pipas?.. Mai am una… Ia-o tu. Drumu’ mere pe hotaru vechi si de la cimitiru din plai coboara pe rapa in dreapta la canton…”

…asa ma intalneam cu un mocan in Siriu spre Tataru… Simplu.

“-Servus!.. Da-mi mana.

-Hai!”

…asa ma intalneam cu un om in viata spre treizeci de ani… Simplu.

Pe munte inveti sa si vorbesti… printre multe altele… daca esti cuMinte. Vei sti sa taci sau sa te opresti din cand in cand… doar ca sa auzi venind sau sa vezi departandu-se… Este vital. Cand umbrele sunt lungi… vei sti ca te indeamna spre Casa.

Sus acolo… focul te scanteie spre inalt si jarul te aduna intre pietre… apoi in roata zorilor ce-L plang in roua pe Cel Dus - te gasesti Acelasi… din Noi.

Tot umbland pe stanci, prin soare,.. ajungi sa vezi nevazute-Le in locuri demult calcate, de mosi inCerc ate…

Putini oameni… pe sus… in ultima vreme. Astfel ca… Intalnirile capata mai multa Valoare. Desi asemanatori prin metamerie,.. sarpele nu este totuna cu viermele. Amandoua creaturile se taraie dar una stie instinctiv ca:.. drumul cel mai usor este in serpentina. Oricum pe carari e bine sa mergi batraneste… in trei picioare. Jivinele stiu de frica batei de alun… Intalnirea cu salbaticiunile este un bun prilej pentru caracter sa apara sau sa se dizolve intr-un scancet de impotenta infantila… asa cum e taria la cabana bauta. Vezi omul si dupa cum bea; la unii nefericiti “educatia” de multi ani pierduti prin scoli, rezista doua pahare… atat!.. dupa aceea urmeaza ragetul, grohaiala si stupoarea. Ca peste tot… conteaza - Cum?.. si - Cu Cine!

Muntele nu se cucereste… se lasa cucerit. Apropierea… este intelept a fi una reverentioasa, izvoarele trebuie gustate si scoartele atinse; capriciile stiute, sacrificiile facute. Ajunsi impreuna in varf, bucuria trebuie strigata in inima iar zambetul pastrat pana la intoarcere. O companie placuta va fi dorita iar…

In plai, prin vant, narile simt sesul dinspre Miazazi si gerul din Miazanoapte iar istoriile devin memorie. Amintirile trebuie cautate in pietre si eroii amintiti.

Tot mai putini oameni…

Vlad Totoianu