E padure tanara de gorun, zapada mai are cateva saptamani, ma intorc acasa pe urmele mele, am vazut ce putea ochiul sa vada.

Stiu ce caut, nu stiu daca voi gasi; drumul e simplu: vale - muchie - creasta - varf… sau daca vrei… ape - cetini - stancarie - plai.

Gandul meu a pasit deja aste locuri, alunul face lemnul sa cante iar acum ascult ecoul. Locuri sunt acelea care au oprit oamenii, urmele sunt vii.

De ce s-au oprit tocmai aici?.. De unde veneau?.. Ce au facut?.. Ceilalti pe unde au ajuns aici?.. Intamplarea?.. Peste Ce s-a asternut Linistea? Linistea asurzitoare in care tocmai am pasit. Ochi sa vada sau urechi sa auda, macar o singura data - si Tot Este Ceva Ramas. Soaptele pot sa ridice frunzele fuior si umbrele pot face ochiul sa rada.

Tine de Estetica - gasirea punctului de unde Locul se vrea Privit.

Sperantele oamenilor raman verticale deasupra ruinei de sub iarba. Geometria temeliilor fumega Structura din vointa celor ce au fost. Ce drum sublim al piatrei de la Cazatura la parte din Costructie. Peste evi, o recunosc - slefuita iar dincolo de ea… cioplitorul iar dincolo de el… arhitectul iar dincolo de el… iscoada iar dincolo de ea… comandantul iar dincolo de el… strategul iar dincolo de el… imparatul iar dincolo de el… imparatia iar dincolo de ea… intemeietorii.

Atatea de gasit sunt iar cei care pleaca in cautarea lor - cativa. Am intalnit oameni asemenea - desi… ratiunea trecerii si intinderilor face putin probabile asemenea intalniri. Si apoi, ce Sens ar avea… asemenea intalnire. Sa ne spunem ce stim fiecare deja?.. sa fim amabili unul cu celalalt in a fi primul pe drumul Catre?.. sa ne trezim Spectatorii unei DesCoperiri - devenita astfel impudica si imposibil de trait?.. Asa ca - mai bine… am mers mai departe, fiecare pe drumul lui… catre Ea.

Bine,.. Aici Apare orgoliul. Daca nu faci din el un prilej de ura, atunci risca sa devina steril, apoi balast in propriul zbor. “Ceea ce iti este daruit, daruieste la randul tau si nu te impovara”… Invidia si mai apoi exasperarea devin povara in terti si motiv de alte zambete devastatoare pe buzele celor cativa. Diferenta o face momentul in care ies pe usa casei mele catre ce vreau sa gasesc, diferenta imi da putere sa merg mai departe cand se termina harta, in numele diferentei continui chiar daca nu mai am merinde si apa, diferenta o fac atunci cand sunt la limita si trec dincolo de ea, diferenta straluce tare atunci cand sunt in varf, diferenta o repet la nesfarsit parca printre pasii care ma aduc inapoi spre casa de unde am plecat. Diferenta o face bucuria celei care ma asteapta… in fata placiditatii bovine a celor care nu mai asteapta nimic decat un caldutz imputzit zi de zi.

Desi este tragic… ma bucur de fiecare data cand cuvintele mai dau de gol cate un cioflingar ce-si taraie impotentzele si-si tezaurizeaza ranchiunile. Unii fericiti pot sa traiasca linistiti avand zilnic satisfactia doar a unui c…t facut exact cum au facut si cei din neamul lor - “admiratia” mea catre ei se indreapta. Astia se trezesc greu dimineata si se odihnesc in timpul zilei, pentru ca, intr-un final sa se culce ghiftuiti cu satisfactia defecatiei inca vie in memorie. Intre timp, se inmultesc si asteapta la ghiseu, intrigati, randu lor. Astia au oroare de “singuratate” si nu inteleg “cum pot io sa ma bucur de niste pietre” despre care “tot io zic ca’s vestigii”… “cand ma apuca pe mine sa merg de nebun prin pustietati”. Carnaciorii astia strangulati cu gandul doar la discount-uri imi fac existenta picanta si crezul mai puternic in fiece zi.

Din fericire pentru mine - acea fericire care “sa Dauna dan Kisc păste Sas” - nu sunt singur nicicand. Chiar si atunci cand nu-i tipenie imprejur, Ii am pe ai mei, tot mai multi - dincolo… si pe ai mei, tot mai putini, aici - cu mine. “Suntem o mana de oameni si tre sa tinem unii la altii”.

Mana omului se vede pe Loc.

Nu ai cum sa gasesti daca nu simti cum te cheama si esti in stare sa-I urmezi. Chemarea o simti pana in oase atunci cand Gandurile tale ajung din urma gandul Celuilalt. Bucuria Descoperirii o am in momentul cand O simt ca Revedere. Sunt fericit atunci cand vad cum vedeau cei care au lasat urme de urmat. Cand Ii vad construind, nascandu-se, luptand, bucurandu-se… asa cum erau ei in lumea lor. Pentru ca asa cum sunt astazi oameni care spun - “LuMea”… Asa erau si atunci oameni care faceau lumea zi de zi - mai intai in gand si apoi in fapta.

Amintirea este o forma de Pietate.

Vlad Totoianu