Asa cum, uneori este indeajuns “doar” sa privesti - fara sa mergi mai departe… Tot asa, unele experiente - poti “doar” sa le… ReDai:

…………………………………………

- Sunteti romani p’aicea?

- Numa.

- Caut o cetate; tre sa fie pe Valea asta’n sus… pe dreapta.

- Acolo’i Kiatra Boagzi.

- O cetate nu’i?.. Batranii nu pomenesc nimic?

- Din Batrani stim de Kiatra Boagzi!.. Or mai vint domni ca Dvs - din Bucuresti ziceau ca’ s… Or adus aparate si le-o lasat o vreme la Piatra sa masoare ceva.

- ….’da… ce-i cu Piatra Boagzei ?

- Toti stim de ea. E o poveste lunga.

- Stau. Nu plec. Spuneti-mi-o.

- Aice traiau intr-o vreme Uriesi. De la pamantu meu in sus, spre Padure, tot era a’ Lor. Ei ne-or dat voie sa ne asezam aici. Au salas in Munte si Piatra Boagzi e ca o Poarta - de ies prin ea. O data in An, numa’ de Ei stiuta, se deschide. Atunci s’ aud cum Striga de rasuna toata Valea.

- Cum arata uriasii astia?

- Inca o data ca noi de mari,.. au femei - ele’ s mai spre un om zdravan de’al nost’… ‘da tot mari sunt ; sa’ nbraca in kiei de salbaticiuni; au arme strasnice de samana cu tzapinele; inauntru , in pesteri, lumineaza cu lampi de seu… si manca din oale de pamant.

- O fost careva Inauntru?

- Se spune c’o ‘ncercat un cioban mai curajos sa steie de veghe la Kiatra… Kiatra s-o deschis,.. I-o vazt!.. da’ de frica sa nu-l kiarda Uriesii, o fujit. I-o ramas  prinsa’n kiatra: shuba si-un kicior - de’o ramas olog saracu’…

- Pai… si… ce mananca Uriasii ?

- Intr-o vreme mancau si oameni… Da’ intr-o buna zi, o zis o femeie de-a lor catra Ei: Nu vedeti ca unu de-a lor e cat un copkil de-al nost? Lasa-ti-i si pe ei sa hie. Or sa ne aduca mancare de pe campuri… D’atunci, Le tot ducem merinde si le lasam la Kiatra Boagzi.

- Si acum Le mai lasati?

- D’ apai cum ?!

- Putem sa mergem acum, acolo?

- O sa va duca copkii miei pana acolo…

…………………………………………

- No… acolo’i.

- Unde? Aia-i Piatra Boagzei ?

- Da, aia. Pana aici mergem noi. Mai departe nu!

- De ce?

- Ne ie frica.

- Pai… Spunea-ti cand urcam… Ca voi nu credeti in astea… Ca v-au spus la scoala ca-s povesti.

- Sunt povesti… Dar mama ne-o spus… Noi ne intoarcem!

- Multumesc. Ma duc io mai departe.

…………………………………………

Am fost mai departe. Am “cercetat” Piatra Boagzei dar fara sa am Ochii Celor din Vale…

M-am urcat pe Ea si mare mi-a fost bucuria sa gasesc ce cautam defapt - Cetatea.

Am stat o vreme in Kisc, pe Cetate… Imi aminteam de Ciobanul care ma invatase in Tataru’ sa “ascult brazii”… Imi zicea ca atunci cand nu-i tzipenie… si dintr-o data s’aude vantu’ n brazi… Ala-i Semn de la Morti.

De data asta… era Doar Liniste.

………………………………………..

- Am fost. Am Vazut-O. Va Multumesc.

- No… bine.  Si ce-o sa faceti acuma?

- Am sa scriu despre locurile astea… si despre Piatra Boagzei.

- Au mai fost oameni mari p’aici… or zis si ei ca o sa scrie. Io n-am vazt nik pana acuma… si nici n-am auzit.

- Am zis ca scriu… Scriu!

-Dumnezau si Sfantu’ Soare sa ne vaza… si pazasca de tot Rau’. Te mai intorci p’aice?

- Mai!..

…………………………………………

Am plecat din Valea Mare - Covasna, dintre romani, cu inima grea.  Era in Octombrie 2007.

Vlad Totoianu